NO MOGGI, NO PARTY

Capello a vazut batistele albe chiar la meciul 1000 al Realului pe Bernabeu. Cand l-a zarit pe Tommasi pe teren a avut un dejavu, s-a crezut in Serie A si s-a uitat repede spre oficiala, sa-l intrebe din priviri pe Moggi cine arbitreaza. In drumul ochilor catre lojele boss-ilor pe ecranul batranului stadion madrilen era o reclama: George Clooney, zambitor, excita mii de femei cu o sticla de Martini in mana sub sloganul "NO MARTINI, NO PARTY".

Don Fabio s-a trezit repede: Moggi se ascunde prin Italia dupa ce a inrosit telefoanele arbitrilor din toata Europa, Juve e in Serie B, iar fostul sau om de nadejde de la Roma Tommasi joaca la minuscula Levante. De cand a venit la Madrid, Capello a calcat in strachinile pline de sangria de mai multe ori. Pai, Beckham s-a suparat si se duce la Hollywood sa castige mai multi bani decat George Clooney si sa iasa la o bere cu Tom Cruise, ca de fotbal e cam "bored". Ca a plecat Beckham pe teren nu se prea vede, dar in conturile Realului e deranj mare. Ronaldo si-a luat campii fara regrete, dupa ce a vazut mai multe meciuri de langa Capello decat de langa Raul. "Mc Ronald's", cum a fost numit de fanii furiosi ai Interului, va da jos cateva kilograme si sunt sigur ca vada goluri pe banda rulanta in tricoul marelui Milan, nu poentru ca va munci el foarte mult la antrenamentele lui Ancelotti, poreclit si el "Porcusorul", dar s-a nascut cu golul in sange si cu sunetul tribunei in delir in urechi.

Ca Beckham si Ronaldo au plecat n-ar fi o problema pentru Jose de 56 de ani care sta de 35 de ani pe acelasi loc pe miticul "Bernabeu". Doar cele 7 infrangeri ale lui Capello sunt cele care i-au scos din sarite pe cei 75 de mii de socios care venise sa desfaca sticla de sampanie la meciul 1000 pe Bernabeu. Penaltyul transformat de Salva care le-a adus aminte fanilor lui Raul de Huelva lui Rosu, de Lyonul lui Juninho, de Villarealul lui Riquelme si de cele 2 goluri reusite in 5 meciuri din 2007. Ce a urmat? 0-1 cu Levante si o noua revolutie a batistelor albe. Fanii Realului au facut coada la aeroportul "Barajas" din Madrid sa-l astepte pe Gigi Becali care alearga ca la stafeta cu cutitul in mana. Nu vor sa-l faca pe Calderon frate de cruce cu nimeni, ci se pregatesc pentru etapele viitoare.

A batut Levante la meciul 1000 pe "Bernabeu" mai e cum mai e, dar vine in 3 saptamani derbyul cu Atletico si Ronaldo nu mai e. Un lucru e clar, Calderon trebuie sa gaseasca repede numarul de telefon al lui Moggi, ca fara el pe Capello il cam strange sacoul cu insemnele Realului. Si daca raspunde si are frica de avion, Calderon sa ceara macar niste numere de telefon de la Mejuto, Dauden sau Burrull, fara ei Capello nu da gol si nu sperie pe nimeni. Sa ne intoarcem la reclama de la Martini. Il vedeti pe Capello vrajind mii de arbitrii cu un telefon in mana sub sloganul "NO MOGGI, NO PARTY"?

"KAISER" FRANZ

Germania a produs multi lideri. Cel mai respectat dintre ei a fost un fotbalist. Franz Beckenbauer a fost poreclit "Kaiser" (imparatul), tocmai din respect. A fost un fotbalist complet, a fost un capitan care stia sa-si mobilizeze echipa, a fost un antrenor perfect, este un manager extraordinar si, cel mai probabil, va fi noul presedinte al FIFA.


Beckanbauer a fost un adevarat maestru al tacticii si un fotbalist care a stiut intotdeauna ce trebuie sa faca pe teren. La 14 ani, tanarul Franz s-a prezentat la antrenamentele unei grupe de copii de la Bayern. Desi incepuse sa lucreze inca de la 16 ani ca agent de asigurari, el a renuntat pentru a se dedica fotbalului. A debutat la 19 ani in postul de fundas stanga si in numai 2 ani a ajuns titular in nationala Germaniei in celebra finala a Cupei Mondiale din 1966 pierduta in fata Angliei. Mai mult decat atat, "Kaiserul", urcat intre timp in postura care il va face celebru cea de mijlocas, a marcat in Anglia 4 goluri. La Cupa Mondiala din Mexic, Beckenbauer a dat un exemplu extraordinar de vointa. Germanul a refuzat sa fie schimbat in prelungiri si a terminat semifinala cu Italia cu umarul dislocat.

Turneul final din 1974 desfasurat in Germania a insemnat si adevarata recompensa pentru o cariera de senzatie. Selectionata Germaniei de Vest, cu Franz Beckenbauer capitan, a cucerit titlul mondial pentru a doua oara in istorie. Mai mult decat atat, "Kaiserul" a primit, in acel an, Balonul de Aur. Dupa 11 ani in tricoul lui Bayern, Beckanbauer accepta oferta de a traversa Oceanul Atlentic si pentru 2,5 milioane de dolari pe an semneaza cu echipa americana Cosmos New York, unde a fost coechipier cu Pele. S-a retras din fotbal in 1983, dar a revenit 3 ani mai tarziu. Fara nici un fel de experienta ca antrenor a preluat selectionata Republicii Federale a Germaniei si doar geniul lui Maradona l-a oprit la turneul final din Mexic. "Ce diploma mi-ar trebui mie pentru a fi antrenor, daca am jucat impotriva lui Bobby Charlton si alaturi de Pele?" se intreba retoric Beckenbauer.

4 ani mai tarziu a demonstrat ca aceste cuvinte au acoperire. Italia 90 a fost primul turneu in care Germania s-a prezentat cu echipa unificata. Finala de la Roma a fost revansa Kaiserului in fata lui Diego Maradona. Panzerele lui Beckenbauer au anihilat perfect o echipa de vis si i-au facut cadou acestuia singurul titlu care ii lipsea. Evolutia lui Beckenbauer a continuat si a fost presedintele Comitetului de Organizare al Cupei Mondiale din vara trecuta. Ambitiile celui mai respectat om din fotbalul german sunt mult mai mari si postul de presedinte FIFA este urmatorul obiectiv.

Zidane, Ultimul Samurai!

Ma pregateam sa scriu acest articol despre Zinedine Zidane intr-o seara de 18 iunie, imediat dupa meciul in care Franta nu a putut trece de Coreea de Sud si era gata de plecare de la Campionatul mondial. Debutantii togolezi pareau niste sperietori pentru Henry, Domenech sau Thuram si cuiul pregatit de nemti cu cateva luni inainte in camera de hotel al lui Zidane la 1 metru si 85 de centimetri de pamant era gata pentru ghetele maestrului, cel putin pana la prima cursa Air France, pentru ca Veronique le asteapta si pe ele acasa.

A intrat in arena Zizou si a aratat lumii intregi de ce Michel Platini nu are cum sa aspire la titlul de cel mai bun fotbalist francez din toate timpurile, de ce Eric Cantona va ramane un luptatator si nu un magician si de ce toate bulevardele pariziene duc la Arcul de Triumf si nu la Turnul Eiffel. Eram pe punctul de a scrie un articol laudativ referitor la cariera lui Zidane, inceputa pe plajele din Marseille, continuata sub presiunea rezultatelor la Torino sau Madrid, dar cele mai importante momente s-au petrecut pe iarba Cupei Mondiale. Magrebianul care a dat lectii de fotbal pe gratis miliardelor de oamenii care l-au privit vara trecuta la televizor nu avea de ce sa se retraga. El ar trebui sa ii privesca pe Raul, Puyol, Ronaldo, Ronaldinho sau Roberto Carlos cum se descalta la intrarea pe teren, dupa modelul japonez, pentru ca oricum nu au tras nici un sut pe poarta in meciurile cu Franta si macar atat sa faca in onoarea celui numit de presa si prieteni "Zizou", ultimul samurai al fotbalului de placere.

Si cum putea sa moara cariera unui geniu?...Printr-un act nebunesc! Semifinala cu Portugalia de la turneul final a fost doar incalzirea pentru un final de cariera visat de multi, dar atins doar de magicianul Zidane. Italienii l-au provocat constant, Materazzi a fost insa cel care a umplut paharul maestrului. Fundasul a hotarat sa-i zgarie urechile maestrului cu niste cuvinte care au aprins focul razbunarii. Zizou nu a mai rezistat, si-a facut harakiri in direct si ca orice samurai care se respecta a parasit campul de lupta cu onoarea intacta.

El Clasico : Real Madrid - FC Barcelona

Razboi total! Asa ar putea fi caracterizat cel mai tare derby fotbalistic al Europei. FC Barcelona - Real Madrid este numit in Spania, "El Clasico".


"Cand jucam impotriva Barcelonei parca avem 12 jucatori in teren, pentru ca publicul este aproape de noi cu tot sufletul si simtim asta cu cel putin doua saptamani inaintea acestui meci extraordinat" declara fundasul croat Robert Jarni in 1999. Pentru catalani acest meci pare doar un pretext de continuare a razboiului cu Spania. "Catalunya is not Spain" este mesajul care poate fi vazut pe stadionul "Camp Nou" si care arata exact sentimentele suporterilor Barcelonei.

Rivalitatea extraordinara dintre cele doua cluburi a fost dusa la extrem in timpul regimului totalitar al Generalului Franco. Real Madrid era considerata echipa regimului, in timp ce Barca era clubul rezistentei. Cu toate acestea ambele cluburi au avut de suferit in acea perioada. Presedintele lui Real Madrid Rafael Sanchez Guerra a fost arestat si torturat de membrii Partidului Nationalist, in timp ce omologul sau catalan Josep Sunyol a fost ucis. In contrast cu aceste actiuni, doi dintre jucatorii emblematici ai Barcelonei din acea vreme, Josep Samitier si Ricardo Zamora au fost sustinatori ai lui Franco. FC Barcelona a jucat in campionatul Catalunyei pana in 1940, dar acesta a fost interzis. In acelasi timp, steagul catalan a fost considerat indezirabil. In 1943, semifinala Cupei Generalismo (Cupa Spaniei din acea perioada, intitulata dupa porecla lui Franco) a provocat un scandal de proportii. Barcelona a castigat in tur cu 3-0, dar in retur multi dintre jucatorii catalani au fost amenintati cu inchisoarea si Real a castigat cu 11-1.

Rivalitatea dintre cele doua s-a dus si pe piata trasferurilor. Primul jucator care a facut obiectul unei dispute de acest gen a fost Alfredo Di Stefano. Argentinanul a ajuns unul din simbolurile lui Real Madrid, dar fanii Barcei cred si acum ca acesta dorea sa joace in Catalunya, dar nu a fost lasat. In anii 70, Barcelona a beneficiat de aportul unui jucator olandez care a schimbat istoria clubului: Johan Cruyff. Fostul star de la Ajax a jucat un rol important in istoria disputelor dintre Barcelona si Real. In 1974, Cruyff a condus echipa catalana catre un rezultat incredibil, 5-0 chiar pe stadionul dusmanului, "Santiago Bernabeu". Cu doar 2 titluri in 20 ani, Barcelona l-a asteptat tot pe salvatorul Johan Crujff. Olandezul a revenit pe "Camp Nou" in calitate de antrenor si incepand din 1990 a luat 4 titluri consecutive. Putini fotbalisti se pot mandri ca au jucat in tricoul ambele formatii. Unul dintre ei a fost Gheorghe Hagi, care a evoluat 2 sezoane la Real si 2 la FC Barcelona, in anii 90. Lupta dintre Real Madrid si FC Barcelona se poarta acum pe terenul de joc, in tribune, in presa (Barcelona are un ziar loial, "El Mundo Deportivo" si Barca TV, in timp ce Real se bazeaza pe cotidianul "As" si Real Madrid TV), dar mai ales pe plan financiar.

Venirea lui Florentino Perez in 2000 la Real a insemnat un nou prilej de razboi. Perez l-a pus in capul listei de achizitii pe Luis Figo. Vedeta Barcelonei a semnat cu Real Madrid pentru 60 de milioane de euro si a provocat o adevarat isterie in Catalunya. Mijlocasul portughez a devenit persona non grata pe "Camp Nou" si a fost lovit cu un cap de porc la primul meci direct. Venirile lui Zidane, Ronaldo, Beckham, Robinho sau Cassano la Madrid, au ambitionat conducerea Barcelonei. "Galacticii" din Madrid au primit replica lui Joan Laporta, care a facut sub conducerea lui Frank Rijkaard echipa "Extraterestrilor". Ronaldinho, Eto'o, Puyol sau Messi sunt oamenii care domina autoritar in ultimii doi ani fotbalul spaniol si FC Barcelona tanjeste pentru o noua victorie in lupta cu rivalii de la Real...a pardon, am vrut sa spun un nou titlu in Primera Division.

El Superclasico: Boca - River

Incendiar! Derby-ul capitalei Argentinei, Boca Juniors - River Plate este cunoscut in America de Sud ca "El SuperClasico". Un meci pe care nu-l poti uita!

Daca "El Clasico" este un derby al regiunilor si al nationalismului dus la extrem, "El Superclasico" este considerat un derby al orgoliilor si al claselor sociale. Boca - River este o inclestare intre oamenii de rand care sustin pe galben - albastrii si "milionarii" infatuati imbracati in alb-rosu. Fotbalul e doar un pretext, pentru ca spectacolul se muta foarte des din tribune pe gazon si invers. Boca Juniors - River Plate este, cu siguranta, cel mai colorat derby din lume.

Pasiunea sud-americana dusa la extrem, un meci care a provocat 14 morti in ultimii 20 de ani. Tot de aici au explodat vedete ca Alfredo Di Stefano, Diego Armando Maradona, Gabriel Omar Batistuta sau Marcelo Salas. Fotbalul se completeaza foarte bine cu atmosfera extraordinara creata la un meci care a fost caracterizat de Diego Maradona ca fiind "mai emotionant decat o finala de Cupa Mondiala".
Ambele cluburi au fost fondate in cartierul "La Boca", dar River Plate si-a luat porecla 'Milionarii", dupa ce s-a mutat in 1923 in cel mai bogat cartier din Buenos Aires, "Nunez". Boca Juniors a fost sustinuta in continuare de oamenii saraci din capitala Argentinei, mare parte dintre ei fiind proveniti din comunitatea emigrantilor italieni. Rivalitatea dintre suporterii celor doua echipe este dusa la extrem. Fanii Bocai ii numesc pe rivali " las galinas" (gainile), pentru ca spun ca sunt foarte fricosi. Replica este dura. Suporterii galben albastrilor sunt numiti "los Puercos" (porcii), pentru ca locuiesc in cartierul sarac numit Boca, unde este un miros specific abatoarelor din zona. Legenda spune ca Boca Juniors, club infiintat in 1905, a avut culorile roz - alb - negru timp de doi ani. Dupa ce au pierdut un meci, jucatorii au facut un pact ca sa schimbe norocul si sa ia culorile primului vas care va acosta in portul La Boca. Acesta a avut pavilion suedez si asa Boca Juniors a preluat culorile galben si albastru inca din 1907.

River si-a luat porecla de "Milionarii", dupa ce s-a mutat din cartierul "La Boca", dar si dupa transferul lui Bernabe Ferreyra din 1932, care a fost cumparat in aur de la Tigres, pentru ca suma era considerata mult prea mare pentru a fi platita in bani. Boca - River este un meci care tine cel putin o saptamana si este se termina la peste 12 ore dupa fluierul final. Daca va intrebati de ce...este foarte simplu. Pentru suporterii echipei invingatoare traverseaza orasul si trebuie sa puna pe obeliscul din Bulevardul 9 Iulie steagul lor. Este un adevarat ritual care face din Buenos Aires capitala fotbalului mondial si a bucuriei. Nimic nu mai conteaza atunci cand Boca Juniors si River joaca, fie ca o fac pe "La Bombonera" sau pe "El Monumental".

Ziarul britanic "The Observer" a facut in aprilie 2004 un top al primelor 50 de lucruri care ar trebui sa fie facute de un suporter de fotbal inainte sa moara. In fruntea acestei ierarhi inedite sta cel mai spectaculos derby din lume: "El Superclasico", Boca Juniors - River Plate.